asocpm.blogspot.com trafic.ro

miercuri, 24 noiembrie 2010

La joacă

În urmă cu ceva vreme, am zărit pe frigiderul unor prieteni câțiva magneți colorați. De obicei, recunosc, nu privesc cu foarte mare atenție aceste obiecte, sau nu le dau o importanță foarte mare.

 Dar acesta m-a impresionat.

Mesajul desenului este extraordinar de optimist și de pozitiv.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Despre Gala persoanelor cu dizabilități

Textul de mai jos este o critică adusă organizatorilor Galei persoanelor cu dizabilități și modului în care au înțeles aceștia să se raporteze la efortul propriu, la efortul persoanelor care s-au înscris și la interesul arătat de public.

Trebuie să începem prin sublinierea unui aspect foarte important: apreciem foarte mult inițiativa și efortul organizatorilor. Considerăm că s-au angajat la o muncă grea și că trebuie încurajați și sprijiniți. Totuși, este necesar să recunoaștem că au fost făcute anumite greșeli, iar din aceste greșeli avem de învățat.

Privind cu un ochi critic Gala și subliniind aspecte ce nu au fost tratate corespunzător, sau care au rezultate mai puțin strălucitoare, nu reprezintă un atac la adresa organizatorilor acesteia, ci din contră, demonstrează interesul pentru munca acestora.

***

miercuri, 3 noiembrie 2010

Gala persoanelor cu dizabilităţi

Gala persoanelor cu dizabilităţi este un eveniment organizat de către Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation România în cadrul unui efort mai larg - proiectul Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, proiect menit să contribuie la creşterea gradului de integrare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.

Conform Regulamentului, acestă Gală îşi propune să promoveze "înţelegerea subiectelor legate de dizabilitate şi să obţină un sprijin cât mai larg pentru dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilităţi. Evenimentul îşi doreşte să arate câştigul societăţii ca urmare a integrării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Un al treilea scop al Galei este să aducă o recunoaştere publică persoanelor, organizaţiilor şi institutiilor care sprijină persoanele cu dizabilităţi.

Considerăm că prezentarea de cazuri de persoane cu handicap care sunt independente, integrate în societate, ajută în mod activ la schimbarea mentalităţilor societăţii care, în mod greşit, priveşte persoanele cu handicap ca fiind demne de milă şi o povară pentru ceilalţi.

Prin participarea la această Gală dorim să ne alăturăm şi să sprijinim efortul Fundaţiei Motivation România şi al Active Watch de a atrage atenţia asupra persoanelor cu handicap şi a incluziunii acestora în societate.

Lista persoanelor înscrise în această Gală se poate verifica aici. Vă invităm să votaţi.